Totul a început de un băiat din Tanzania, Africa, care a fost inspirat de o cană de lapte. Ceea ce urmează este povestea pe care mi-a spus-o acel băiețel cunoscut acum ca părintele Stephen Mosha: „Un pahar de lapte care a încălcat regulile tradiționale mi-a inspirat inima și mi-a creat încet filozofia și dragostea de a-i ajuta pe alții. În cultura mea există o regulă care afirmă cam așa: „Vaca aparține bărbatului, dar laptele aparține femeii”. Conform acestei reguli, femeia este cea care mulge vaca și controlează laptele.De aceea, dacă un soț are nevoie de lapte pentru a bea, trebuie să-l ceară soției.În niciun caz soțul nu trebuie să-și ia libertatea de a lua paza soției sale, scuturați-l și turnați lapte pentru el sau pentru altul.Aceasta echivalează cu o insultă adusă soției și nu rămâne nepedepsit.

​

Într-o zi, mama era afară să taie iarbă pentru animalele noastre, iar tatăl meu era acasă. O vecină a intrat și a cerut de la tatăl meu un pahar de lapte pentru ea și copilul ei care nu se simțea bine. Cred că copilul nu mâncase nimic în noaptea precedentă sau în acea dimineață. Conform regulilor culturale, tatăl meu avea două variante: una, să-i spună femeii să aștepte ca mama să se întoarcă și să-i dea laptele. Sau, trimite-l pe mama să vină să-i dea laptele. Dar spre surprinderea mea, tatăl meu m-a sunat și mi-a spus să-i dau un pahar. A scuturat paznicul, a turnat lapte și i-a dat femeii. Iată că tatăl meu a încălcat regulile culturale și m-a lăsat șocat și întrebându-mă ce se va întâmpla când mama se va întoarce!

​

Dar asta nu a fost tot. Acest vecin fusese în dezacord cu familia mea. Făcuseră lucruri destul de rele familiei mele și în special tatălui meu. Așa că, în termeni umani, mă așteptam ca tatăl meu să profite de această ocazie pentru a refuza să ajute, sau să ia scuza culturală și să aștepte întoarcerea mamei sau chiar să trimită după ea. Pentru a încununa totul, în timp ce tatăl meu turna laptele, ne-a spus nouă, copiilor săi: „Poate că aveți nevoie de acest lapte, dar această femeie are nevoie de el mai mult decât voi. Poți rămâne foame. Apoi a dat ce am fi luat noi. După ce femeia a plecat, tatăl meu ne-a spus: „Când cineva are nevoie, trebuie să ajuți mereu, chiar dacă este inamicul tău”. Acel pahar de lapte dat femeii aflate în nevoie a încălcat regulile tradiționale și mi-a inspirat viața.”

​

Pe măsură ce devotamentul său față de poporul său a crescut, la fel și credința sa și a urmat o carieră ca preot. El a sosit în Statele Unite în 2004 căutând asistență pentru a construi o clinică în Mkuranga (Tanzania). S-a alăturat unei parohii care a servit comunitatea Ossining. La acea vreme, conduceam un restaurant rafinat din Manhattan, unde proprietarul Chef Ian mi-a cerut arta pe pereții lui. Într-o zi, un domn pe nume Joe „Giuseppe” Provenzano (arhitect) lua masa în restaurant și l-a întrebat pe un chelner despre artistul căruia lucrarea era expusă pe pereți. Chelnerul  m-a însoțit la masă și m-am prezentat. Am aranjat o întâlnire la biroul lui de acasă. Când am ajuns, am văzut pe masa lui o carte pe care am văzut-o cu săptămâni în urmă într-o librărie. L-am menționat și a revenit cu „Da, munca mea este în cartea aceea”, ceea ce părea o coincidență ciudată. Într-o zi separată, m-a sunat și mi-a cerut să-l însoțesc la o întâlnire în Ossining, NY. Când am întrebat ce rol voi juca în întâlnire, el a răspuns pur și simplu „Nu sunt sigur, simt că trebuie să fii acolo”.

​

Joe m-a luat și am mers cu mașina la Ossining, unde l-am întâlnit pentru prima dată pe părintele Stephen Mosha. Ne-am așezat și am vorbit la o ceașcă bună de ceai în sala de mese. În timpul întâlnirii, am ascultat schimbul până când părintele Mosha a menționat că are nevoie de un centru de sănătate acasă pentru a-și ajuta oamenii. Eram familiarizat cu pașii în înființarea unei organizații non-profit și i-am declarat. Părintele Mosha l-a întrebat atunci dacă îl vom ajuta în realizarea acestui scop. Am fost surprins și am întrebat „Ți-ar plăcea  să fac ce din nou?” Ezit cu surprindere, pur și simplu nu mi s-a cerut niciodată să ajut la o dorință atât de mare. Dar am promis că îl voi ajuta. Promisiunea mea față de el a fost făcută de la o persoană la alta, nu pentru că purta guler clerical. În timp ce continuam conversația, i-am simțit sufletul blând și natura umilă. I-am putut simți sensibilitatea și nevoia ca asta să aibă loc. Motivul meu pentru a fi acolo era clar.

​

Într-un an de când ne-am întâlnit, Joe a părăsit țara definitiv pentru muncă de urmat  cariera lui ilustră. În câțiva ani, am achiziționat câțiva acri de pământ liber și liber de la guvern și orice afiliere la biserică. Eu și Joe am decis să ajutăm să-i oferim un sat în loc de doar o clinică, deoarece am fost binecuvântați cu dimensiunea pământului. Habar nu aveam când am făcut prima dată această promisiune că se va dovedi să crească la această capacitate. A trebuit să vin cu un plan și m-am educat în diverse domenii de dezvoltare, dar nu cunoșteam niciun specialist sau  indivizi care ar putea ajuta în acest moment. Am rugat lumea să mă ghideze și să mă prezinte pe cei care urmau să facă parte din această călătorie pentru a ajuta la schimbarea vieții miilor care vor veni.

​

Timpul și răbdarea m-au condus la acești indivizi grozavi care acum fac parte dintr-o echipă uimitoare care și-au oferit timpul, expertiza, inimile, devotamentul și dragostea pentru o cauză mai mare decât a lor. Cât de des se poate spune că fac parte dintr-un proiect de schimbare a vieții care va salva atât de multe vieți. Acum ai ocazia să faci parte din marea mișcare de a ajuta viața celor care nu au mijloacele sau nu se pot abține.

​

Este responsabilitatea noastră ca oameni să întindem o mână de ajutor atunci când putem și să le reamintim celorlalți puterea CREDINȚEI, SPERĂȚII și IUBIRII.